Un bărbat în vârstă de 37 de ani, originar din raionul Leova, este cercetat de oamenii legii după ce polițiștii de frontieră au descoperit droguri ascunse într-o zonă împădurită din apropierea frontierei de stat.

Potrivit informațiilor preliminare, cazul a avut loc pe 28 aprilie, când angajații Poliției de Frontieră au observat cu ajutorul echipamentelor speciale un automobil suspect aflat în apropierea liniei de frontieră. În urma verificărilor, forțele de ordine au depistat în pădure o substanță suspectă, ascunsă și pregătită pentru preluare.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar substanțele găsite au fost ridicate și trimise spre expertiză. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele persoane implicate.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova