Unul dintre dosarele penale care vizează crimele comise în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, a ajuns pe masa judecătorilor. Este vorba despre un omor comis în decembrie 2011, descoperit abia în ianuarie 2026, când anchetatorii au găsit osemintele victimei înhumate clandestin în gospodăria suspectului.
Potrivit Procuraturii Căușeni – Oficiul Anenii Noi, conflictul ar fi izbucnit între victimă și un bărbat de 63 de ani, pe fondul remunerării pentru munca prestată. În urma altercației, victima ar fi fost lovită de mai multe ori, inclusiv în zona capului, leziunile fiind incompatibile cu viața.
Pentru a ascunde urmele infracțiunii, suspectul ar fi îngropat cadavrul în propria gospodărie. Descoperirea a fost posibilă după o serie de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, inclusiv cu participarea agenților sub acoperire.
Procurorii au acumulat probe suficiente pentru trimiterea cauzei în instanță și au dispus sechestru pe bunurile imobile ale învinuitului, în valoare de peste 3,5 milioane de lei, pentru a asigura repararea prejudiciului.
Persoana vizată este acuzată de omor intenționat comis în circumstanțe agravante. În paralel, procuratura investighează și alte cauze penale în care același bărbat este suspect.
Autoritățile reamintesc că, potrivit legii, orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova
