Recunoaștere importantă pentru domeniul biblioteconomic din Republica Moldova. Tatiana Darii, directoarea Bibliotecii Publice Raionale Hîncești, a fost desemnată laureată a Premiului Național GALEX, la categoria „Cel mai bun bibliotecar al anului 2025 din sistemul național de biblioteci”.

Distincția i-a fost acordată pe 22 aprilie, în cadrul unei ceremonii festive organizate la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, unde s-a desfășurat Gala Laureaților GALEX – unul dintre cele mai importante evenimente dedicate bibliotecarilor din țară. Laureata a primit un Testimoniu oficial și un trofeu simbolic – un cub de cleștar luminiscent.
Premiul reprezintă o apreciere a activității sale remarcabile în promovarea lecturii, a imaginii bibliotecii în comunitate și în dezvoltarea serviciilor moderne pentru cititori. Profesionalismul și dedicarea de care a dat dovadă Tatiana Darii au contribuit semnificativ la consolidarea rolului bibliotecii în viața culturală locală.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova „Alexe Rău”, în contextul marcării Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor și a Zilei Bibliotecarului.
Gala GALEX celebrează anual contribuția bibliotecarilor și importanța cărții în societate, aducând în prim-plan profesioniștii care transformă bibliotecile în spații vii de educație și cultură.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova