Cerșitul pe străzi, un pericol pentru circulația rutieră din Republica Moldova

Fenomenul cerșitului pe străzi devine tot mai frecvent în Republica Moldova și reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră, avertizează oamenii legii. Potrivit poliției, persoanele care apelează la astfel de practici se expun pericolelor în trafic, de multe ori fără a conștientiza consecințele.

Autoritățile subliniază că aceste situații pot duce la accidente, întrucât cerșetorii se apropie de carosabil sau chiar de vehicule aflate în mișcare, punând în pericol atât propria viață, cât și siguranța șoferilor și a altor participanți la trafic.

De asemenea, poliția menționează că, în multe cazuri, persoanele implicate în cerșit nu au probleme reale de sănătate sau situații critice, așa cum invocă, ceea ce ridică semne de întrebare privind autenticitatea acestor acțiuni.

În acest context, oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu ofere bani în stradă și să sesizeze fiecare caz la Serviciul 112, pentru ca autoritățile să poată interveni și să verifice situația, prevenind eventuale incidente.

Poliția reiterează că siguranța rutieră este responsabilitatea tuturor și face apel la responsabilitate și vigilență din partea populației.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …