Cu prilejul Zilei Internaționale a Cititului cu Voce Tare, marcată anual la începutul lunii februarie, Biblioteca Publică Raională Hîncești a găzduit, pe 4 februarie, o oră publică de lectură, desfășurată în cadrul Campaniei Naționale „Citim cu Voce Tare Împreună”, ediția 2026, cu genericul „Celebrăm învățarea”.

La activitate au participat elevii Școlii Profesionale Hîncești, coordonați de Lilia Grădinaru, director adjunct pe educație și profesoară de limba și literatura română. Evenimentul a avut drept scop promovarea lecturii ca instrument esențial pentru dezvoltarea personală, comunicare și învățare continuă.
În deschiderea activității, directoarea Bibliotecii Publice Raionale, Tatiana Darii, le-a prezentat tinerilor serviciile și resursele bibliotecii, precum și obiectivele campaniei naționale dedicate lecturii cu voce tare. Ulterior, metodista Elena Zaițev a facilitat un dialog interactiv despre preferințele de lectură ale elevilor, beneficiile cititului și diversitatea colecției de carte disponibilă pentru cititori.
Momentul central al activității a fost lectura cu voce tare a unor poezii semnate de autori basarabeni consacrați, precum Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Petru Zadnipru și Liviu Damian. Elevii au discutat mesajele transmise de poeți și impactul acestora asupra formării valorilor culturale și lingvistice.
Activitatea a evidențiat importanța lecturii cu voce tare în consolidarea competențelor de comunicare, stimularea gândirii critice și facilitarea accesului la lectură, atât în format tradițional, cât și electronic. Organizatorii au mulțumit Școlii Profesionale Hîncești pentru deschidere și implicare în promovarea lecturii în rândul tinerilor.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova