Inspectoratul General al Poliției informează că oamenii legii investighează un caz în care o minoră în vârstă de nouă ani, dintr-o localitate din centrul Republicii Moldova, ar fi fost supusă unor acțiuni cu caracter sexual.

Potrivit IGP, la fața locului se află polițiștii, precum și reprezentanți ai instituțiilor abilitate, care stabilesc circumstanțele producerii incidentului și oferă asistența necesară copilului și familiei.
Totodată, oamenii legii desfășoară acțiuni operative pentru identificarea și localizarea persoanei vizate în acest caz. Investigațiile sunt în curs de desfășurare.
Autoritățile precizează că, la această etapă, nu pot fi oferite detalii suplimentare, în conformitate cu legislația în vigoare, pentru a proteja identitatea, viața privată și interesul superior al copilului.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova