Monday, 26 October , 2026

Gazul s-ar putea ieftini: Energocom propune reducerea tarifului cu 1,50 lei pe metru cub

Tariful la gazele naturale ar putea scădea în perioada următoare cu aproximativ 1 leu și 50 de bănuți pe metru cub. S.A. „Energocom” a înaintat către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o solicitare de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale către anumite categorii de consumatori finali pentru anul 2026.


Potrivit propunerii, noul tarif ar putea ajunge la 14,12 lei/m³ fără TVA sau 15,25 lei/m³ cu TVA inclus. Decizia finală urmează să fie analizată și aprobată de ANRE.

Energocom a anunțat că demersul este făcut în contextul obligației de serviciu public și al procedurilor de revizuire a costurilor de furnizare. Pe 28 ianuarie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, declara că solicitarea de ajustare a tarifului va fi transmisă în această săptămână către ANRE, menționând că reducerea estimată ar putea fi de „un leu – doi”.

La rândul său, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, a explicat că procesul de revizuire este unul complex, întrucât Energocom a devenit pentru prima dată furnizor, iar datele financiare trebuie auditate și verificate înainte de aprobarea noilor tarife.

Anterior, autoritățile au declarat că o eventuală scădere a tarifelor depinde și de evoluția prețurilor pe piețele internaționale. După evaluarea dosarului, ANRE va anunța dacă noile prețuri propuse vor fi aprobate.

Vezi si

Premieră istorică în fotbalul din Republica Moldova: trei femei au arbitrat meciul Zimbru Chișinău – CSF Bălți

Fotbalul moldovenesc a bifat un moment istoric în weekend, după ce partida dintre Zimbru Chișinău …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *