Inteligența Artificială intră în competiție: Moldova lansează, în premieră, Olimpiada Națională de AI

Republica Moldova face un pas important spre educația viitorului, odată cu organizarea, în premieră, a Olimpiadei Naționale de Inteligență Artificială (ONIA). Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării, iar competiția este organizată de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC).


Olimpiada își propune să dezvolte competențele elevilor nu doar în realizarea proiectelor TIC, ci și în crearea de modele complexe de Inteligență Artificială, punând accent pe gândirea critică, creativitate și utilizarea responsabilă și etică a tehnologiilor moderne.

Competiția se va desfășura la nivel republican, pe echipe formate din maximum doi elevi și un profesor coordonator, din instituția de învățământ. Pot participa tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani, atât cei care au studiat Inteligența Artificială la școală, cât și cei care au învățat AI în mod individual.

Participanții vor dezvolta proiecte de Inteligență Artificială care oferă soluții concrete pentru probleme reale din comunitate sau din domeniul mediului, utilizând tehnologii, librării și framework-uri specifice AI. Proiectele pot fi realizate în limbile română, rusă sau engleză, cu respectarea strictă a normelor etice și legale privind utilizarea datelor.

Procesul competițional va include mai multe etape:
– înscrierea echipelor – până la 10 februarie;
– sesiuni de mentorat – ianuarie–mai;
– depunerea proiectelor – mai;
– selectarea finaliștilor – mai–iunie;
– finala ONIA – în luna iunie.

În etapa finală, echipele își vor prezenta proiectele în fața unui juriu format din experți în Inteligență Artificială, cadre universitare și specialiști din industrie, iar rezultatele vor fi validate de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE).

Câștigătorii Olimpiadei vor reprezenta Republica Moldova la etapa internațională a Olimpiadei de Inteligență Artificială, iar echipele clasate pe locurile I și II vor beneficia suplimentar de un program intensiv de pregătire înainte de competiția internațională.

Regulamentul și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul: tekwill.online/olimpiada-ai/

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …