Poleiul face ravagii: zeci de oameni spitalizați și 18 operații în doar 24 de ore la Urgență

Poleiul și drumurile extrem de alunecoase continuă să pună presiune pe sistemul medical. În ultimele 24 de ore, secțiile de traumatologie ale Institutului de Medicină Urgentă (IMU) au fost luate cu asalt de pacienți cu traumatisme grave. Potrivit MOLDPRES, 178 de persoane s-au adresat la urgență din cauza accidentărilor, iar 39 dintre acestea au necesitat spitalizare.


Datele IMU arată că, în total, au fost înregistrate 306 adresări în această perioadă. Din cauza gravității leziunilor, medicii au fost nevoiți să efectueze 18 intervenții chirurgicale. De asemenea, 70 de pacienți s-au adresat medicului neurochirurg, 11 dintre ei fiind internați, iar două persoane au fost operate de urgență.

Reprezentanții IMU precizează că miercuri, 28 ianuarie, situația este ceva mai stabilă, fiind înregistrat un număr mai mic de pacienți traumatizați comparativ cu zilele anterioare. Totuși, ziua de marți, 27 ianuarie, a fost una extrem de solicitantă, aproape 500 de persoane apelând la serviciile medicale de urgență după ce au suferit traumatisme provocate de alunecările pe polei, potrivit Ministerului Sănătății.

Medicii îndeamnă populația să manifeste prudență maximă, să evite deplasările neesențiale și să acorde o atenție sporită mersului pe trotuare și drumuri afectate de ghețuș.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …