Pneumonia rămâne una dintre cele mai grave afecțiuni respiratorii, iar prezentarea tardivă la medic este principala cauză a mortalității, avertizează Cornelia Talmaci, medic internist și conferențiar universitar. Potrivit acesteia, în 2025, peste o mie de persoane au murit în Republica Moldova din cauza acestei boli.

„Odată cu apariția complicațiilor severe, precum sepsisul, distrucția pulmonară sau sindromul de detresă respiratorie acută, șansele de supraviețuire scad semnificativ”, a explicat specialista în cadrul unei emisiuni la postul național de radio.
Cornelia Talmaci activează în Secția de terapie intensivă nr. 2 a Spitalului Municipal „Sfânta Treime”, unde sunt tratați pacienți cu forme grave de pneumonie. Aceștia necesită investigații complexe — tomografie computerizată, rezonanță magnetică, bronhoscopie — și tratamente intensive adaptate fiecărui caz. În situațiile critice, este nevoie de echipe multidisciplinare de specialiști.
Cauze și factori favorizanți
Medicul subliniază că pneumonia apare pe fondul unor factori favorizanți precum expunerea la frig, epuizarea psiho-emoțională, bolile cronice decompensate sau alte afecțiuni asociate, care slăbesc sistemul imunitar. Agenții infecțioși — bacterii și virusuri — declanșează boala atunci când organismul nu mai poate face față. „Experiența pandemiei de COVID-19 a demonstrat cât de periculos poate deveni acest dezechilibru”, a precizat Talmaci.
Prevenție
Pentru prevenirea pneumoniei comunitare, recomandările medicale sunt clare:
- vaccinarea antigripală și antipneumococică;
- menținerea unui stil de viață sănătos, cu activitate fizică, alimentație echilibrată, odihnă și gestionarea stresului;
- evitarea expunerii prelungite la frig.
La nivel global, pneumonia provoacă anual peste două milioane de decese, ceea ce o plasează printre cele mai periculoase boli respiratorii.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova