Monday, 26 October , 2026

Bugetele locale pentru 2026, în prim-plan la Hîncești: Autoritățile discută reguli, rapoarte și disciplină financiară

Direcția Generală Finanțe din cadrul Consiliului Raional Hîncești a organizat, la data de 5 ianuarie 2026, o ședință de lucru dedicată unor aspecte esențiale ale procesului bugetar la nivel local. Evenimentul a avut drept scop analizarea modului de executare a bugetului, clarificarea particularităților de prezentare a rapoartelor financiare pentru anul 2025, precum și corelarea bugetelor locale aprobate pentru anul 2026 cu prevederile Legii bugetului de stat pentru anul curent.

La ședință au participat reprezentanți ai autorităților administrației publice locale de nivelul I și II, specialiști în domeniul financiar-contabil, precum și responsabili de gestionarea procesului bugetar. În cadrul întrunirii au fost oferite explicații detaliate privind cerințele normative în vigoare, termenele de raportare și responsabilitățile autorităților publice în ceea ce privește executarea și raportarea bugetară.

De asemenea, discuțiile au vizat aspecte practice legate de asigurarea disciplinei financiare, respectarea cadrului legal și armonizarea bugetelor locale cu politicile bugetar-fiscale naționale. Participanții au subliniat importanța cooperării instituționale pentru o administrare eficientă și transparentă a resurselor publice.

Consiliul Raional Hîncești, prin Direcția Generală Finanțe, își reafirmă angajamentul de a sprijini autoritățile publice locale în vederea consolidării transparenței, legalității și eficienței procesului bugetar la nivel local.

Vezi si

Trupa de teatru „Ghioceii” din Hîncești, premiată pentru regie la Festivalul Internațional „Rampa Teatrală” din România

Trupa de teatru pentru copii și tineret „Ghioceii” din Republica Moldova revine cu o nouă …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *