Mihai din Hîncești luptă pentru viață: are nevoie urgentă de aparat respirator pentru a ajunge acasă

Mihai Barbărasă, un tânăr de 23 de ani din Hîncești, se află într-o situație critică și are nevoie urgentă de ajutor. Diagnosticat cu Distrofia Musculară Duchenne, o boală incurabilă a mușchilor, Mihai este intubat și dependent de aparatul respirator, fiind internat la Spitalul Raional Hîncești în secția de terapie intensivă din 16 noiembrie.


Familia lansează un apel către oamenii cu inimă mare, pentru a-l ajuta să poată reveni acasă, cu toate echipamentele necesare: aparat respirator, generator electric și utilaje medicale care să-i permită să respire în siguranță la domiciliu.

„Ca să pot merge acasă am nevoie de aparat pentru a putea respira, de careva utilaje medicale și de un generator pentru a avea mereu energie electrică în caz că este vreo întrerupere de curent electric, ca aparatul respirator să poată funcționa. Costurile necesare depășesc bugetul familiei noastre, de aceea îndrăznesc și vă rog să mă susțineți, vreau cât mai curând să ajung acasă, este dorința mea cea mare”, scrie Mihai într-un mesaj pe Facebook.

Cei care doresc să sprijine familia pot dona folosind următoarele date:

  • Card: 4028 1202 3585 1413

  • IBAN: MD29ML022590000000142073, cont: BARBARASA MIHAI

  • Telefon: 069069183 – mama Veronica

  • PayPal: bubuioc91@mail.ru

TV8.md reamintește că Mihai este pasionat de scris și și-a finalizat recent romanul autobiografic. Tânărul a avut un frate geamăn, Victor, care suferea de aceeași boală și a decedat pe 18 martie 2025. În ciuda pierderii, Mihai continuă să lupte pentru viața sa, plin de speranțe și visează să-și vadă cărțile tipărite într-o zi.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …