Ministerul Culturii anunță lansarea campaniei naționale „Hai Acasă de Crăciun”, un amplu program cultural care va aduce spiritul sărbătorilor în localitățile din întreaga Republică Moldova. Campania se va desfășura în perioada 18 decembrie 2025 – 15 ianuarie 2026 și va include peste 40 de spectacole muzicale.
În cadrul programului vor evolua nouă ansambluri și formații cunoscute, printre care „Joc”, „Lăutarii”, „Kadinja”, „Fluieraș”, „Mugurel”, „Folclor”, „Millenium”, Orchestra Națională de Tineret, alături de mai mulți artiști independenți. Spectacolele vor pune în valoare tradițiile, muzica și obiceiurile de iarnă, promovând identitatea culturală și apropierea dintre comunități.
Ministerul Culturii încurajează administrațiile publice locale să completeze programul artistic cu activități specifice sărbătorilor de iarnă, precum târguri și expoziții de artizanat, concerte cu artiști locali sau ateliere interactive pentru copii și tineri.
Primul concert din cadrul campaniei „Hai Acasă de Crăciun” va avea loc pe 18 decembrie 2025, în localitatea Sărata-Galbenă, raionul Hîncești, marcând startul oficial al unei serii de evenimente culturale dedicate sărbătorilor de iarnă și revenirii acasă, în comunitate.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova