Primele declarațiile lui Nicanor Ciochină în instanță: „Nu eram pe strada accidentului”

Nicanor Ciochină, fostul primar al comunei Boldurești, acuzat că ar fi lovit mortal un adolescent de 14 ani și ar fi fugit de la locul accidentului, a făcut astăzi primele declarații în fața instanței, după două absențe consecutive la ședințele de judecată. Acesta susține că în seara tragediei nu ar fi circulat pe strada unde s-a produs accidentul și că ar fi aflat despre moartea minorului abia de la polițiști.


Potrivit declarațiilor făcute în ședință, Ciochină afirmă că în data de 20 februarie 2024 se afla la Chișinău, iar soția l-ar fi sunat pentru a-l anunța că poliția a venit acasă. În drum spre Boldurești, el ar fi circulat cu viteză excesivă, fapt care, potrivit propriei versiuni, ar fi generat accidentul produs în Codru.

Procurorul Alexandru Botnaru nu a dorit să comenteze versiunea inculpatului, menționând că declarațiile acestuia urmează să fie analizate în detaliu în ședințele următoare:
„A început audierea inculpatului și nu s-a finalizat din cauza expirării timpului alocat ședinței. Declarațiile lui Ciochină vor fi examinate în continuare, iar acuzarea va adresa întrebări suplimentare.”

Mama adolescentului decedat, Raisa Ciurel, s-a arătat profund nemulțumită de cele relatate de inculpat și a afirmat că acesta evită să comenteze mărturiile complicelui său, Ion Andronache:
„Multe nu am înțeles din spusele lui Ciochină. Parcă ascultam un basm, dar aici nu e poveste — e crima fiului meu. Andronache a spus clar ce s-a întâmplat pe 20 februarie, iar Ciochină nici nu a comentat. Sunt minciuni. Sper într-o justiție dreaptă și voi merge cu fruntea sus la mormântul copilului meu.”

La ședința precedentă, Ion Andronache — acuzat că l-ar fi ajutat pe Ciochină să ascundă urmele accidentului — a refuzat să facă noi declarații, menționând că nu-și mai recunoaște mărturiile inițiale.

Potrivit anchetei, pe 19 februarie 2024, fostul primar l-ar fi accidentat mortal pe un băiat de 14 ani și ar fi părăsit locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele incidentului, înscenând o altă coliziune cu vehiculul avariat. Poliția l-a reținut atât pe inculpat, cât și pe complicele său.

Nicanor Ciochină pledează nevinovat, dar riscă până la șapte ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …