Guvernul a lansat ediția a treia a campaniei „Biblioteca de sub brad”: Cărțile donate vor ajunge la copiii din întreaga țară

Guvernul Republicii Moldova a dat startul celei de-a treia ediții a campaniei „Biblioteca de sub brad”, o inițiativă dedicată promovării lecturii și sprijinirii copiilor din toate regiunile țării. Până pe 24 decembrie, cetățenii sunt invitați să doneze cărți care vor fi ulterior distribuite bibliotecilor școlare.

 

Cei care doresc să contribuie pot aduce volume zilnic, între orele 12:00 și 17:00, sub bradul amplasat în Casa Guvernului, accesul fiind din strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Autoritățile îndeamnă oamenii să se alăture inițiativei și să dăruiască o carte copiilor care au nevoie de resurse educaționale.

„E atât de simplu să fii Moș Crăciun! Invită colegii, familia sau prietenii tăi și participă la campanie. Să ducem magia lecturii cât mai departe!”, este mesajul transmis de Guvern.

În ediția precedentă, campania a reușit să adune peste 9.000 de cărți, care au ajuns la copii de toate vârstele, contribuind la îmbogățirea fondului de carte din numeroase școli.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …