Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe pe 15 noiembrie, în raionul Cimișlia

Campania de împădurire „Toamna 2025” va porni oficial pe 15 noiembrie, în satul Mihailovca, raionul Cimișlia, unde vor fi plantați 27 de hectare de pădure nouă. Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva”, în cadrul unui eveniment organizat la pepiniera silvică din Sărătenii Vechi, raionul Telenești, transmite MOLDPRES.


Participanții au avut ocazia să vadă procesul de pregătire a puieților și să discute cu specialiștii despre etapele de împădurire.

„Prin acest program național, lansat la inițiativa doamnei președinte Maia Sandu, ne-am propus să plantăm și să reabilităm 145.000 de hectare de pădure până în 2032. În ultimii doi ani au fost plantate peste 16.000 de hectare, iar până la finalul acestui an vom ajunge la 20.000 de hectare. Fiecare copac plantat este un simbol al responsabilității față de viitorul Moldovei”, a declarat Gheorghe Hajder, ministrul Mediului.

Republica Moldova are în prezent una dintre cele mai scăzute rate de împădurire din Europa – puțin peste 11% din suprafața țării. Potrivit ministrului, această situație intensifică efectele schimbărilor climatice și ale fenomenelor extreme.

Eforturile naționale vor fi susținute de un acord de finanțare de 200 de milioane de euro, semnat cu Banca Europeană de Investiții. Din 2026, fondurile vor permite plantarea a peste 63.000 de hectare de pădure și modernizarea infrastructurii silvice – inclusiv trei pepiniere cu tehnologii moderne și reabilitarea a peste 265 km de drumuri forestiere.

Directorul „Moldsilva”, Victor Durbală, a precizat că în această toamnă vor fi plantați peste 33 de milioane de puieți, în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie.

„Invităm voluntarii, școlile, instituțiile și comunitățile să ni se alăture. Doar împreună putem face Moldova mai verde și mai sănătoasă”, a subliniat acesta.

Cetățenii pot consulta site-ul Agenției „Moldsilva” pentru a vedea lista locațiilor și pentru a se înregistra la activitățile de plantare.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …