Profesoară de biologie, demisie după ce elevii au descoperit că apărea pe site-uri pentru adulți

Un scandal a izbucnit la Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” din Răducăneni, județul Iași, după ce o profesoară de biologie a fost descoperită de elevi pe platforme pentru adulți. Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a decis să își dea demisia imediat ce cazul a devenit public.


Potrivit publicației Adevărul, profesoara C.C., originară din Arad și absolventă a Facultății de Biologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, preda de aproximativ trei ani la clasele de gimnaziu și liceu. Ea obținuse nota 9,73 la examenul de titularizare și fusese repartizată la unitatea din Răducăneni.

Conducerea liceului a confirmat incidentul și a anunțat că profesoara nu mai activează în instituție.
„Doamna profesoară și-a dat demisia. Începând de luni, contractul ei de muncă nu mai este valabil”, a declarat Andrada Bălteanu, purtătorul de cuvânt al liceului.

Directorul liceului, Liliana Carp, a precizat că urmează o analiză internă pentru a stabili dacă sunt necesare alte măsuri.
„Dacă se vor confirma toate informațiile apărute, vom sesiza comisia de etică și vom aplica procedurile legale”, a declarat aceasta.

Cazul a stârnit numeroase reacții în rândul părinților, care acuză lipsa unei reacții prompte din partea autorităților școlare. Inspectoratul Școlar Județean Iași a fost informat despre situație și urmează să decidă modul de ocupare a postului rămas vacant.

Profesoara și-a semnat demisia vineri, 24 octombrie, iar luni, 27 octombrie, contractul de muncă a încetat oficial. Ancheta internă continuă.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …