Râul Răut, grav poluat: fauna acvatică din Rezervația „Orheiul Vechi” este în pericol

Un incident alarmant a fost semnalat în Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, unde râul Răut a fost poluat cu deșeuri de origine necunoscută.


Specialiștii rezervației, alături de localnici, au constatat moartea peștilor, racilor și a amfibienilor, numeroase exemplare fiind găsite plutind la suprafața apei.

Reprezentanții Direcției Biodiversitate și Patrimoniu Natural au prelevat probe de apă și au sesizat instituțiile responsabile pentru a stabili cauzele exacte ale contaminării.

Până la finalizarea investigațiilor, populația este avertizată să nu pescuiască și să nu utilizeze apa din râu.

„Este esențial să ne protejăm râurile și să identificăm sursele de poluare. Protejând mediul, protejăm sănătatea noastră și a generațiilor viitoare”, se menționează în mesajul oficial al administrației Rezervației „Orheiul Vechi”.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …