Off-Road la Hîncești: etapa a III-a a Campionatului Național a adunat cei mai buni sportivi ai țării

În acest weekend, satul Leușeni din raionul Hîncești a găzduit etapa a III-a a Campionatului Național de Off-Road al Republicii Moldova, un eveniment sportiv de amploare care a atras participanți din toată țara.

Președintele raionului Hîncești, Iurie Levinschi, prezent la competiție, a subliniat importanța acestui eveniment pentru comunitate și pentru dezvoltarea sportului auto în Republica Moldova:

„Această competiție a demonstrat, încă o dată, pasiunea, curajul și spiritul de echipă al participanților, dar și profesionalismul organizatorilor. Performanțele sportivilor promovează imaginea Republicii Moldova și contribuie la consolidarea sportului auto. Fie ca acest campionat să devină o tradiție frumoasă, menită să inspire noi generații de sportivi și iubitori ai acestui sport”, a declarat Levinschi.

Campionatul a reunit cei mai buni sportivi din domeniu, care au oferit un spectacol plin de adrenalină și competiție, demonstrând abilități deosebite de pilotaj pe trasee dificile.

Autoritățile locale și organizatorii speră ca astfel de evenimente să pună în valoare potențialul raionului Hîncești ca destinație pentru competiții sportive de nivel național și internațional.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …