Drumul R34 Hîncești–Giurgiulești va fi modernizat pe un tronson de peste 40 km, investiție de 57,1 milioane de euro

Drumul R34, care leagă Hîncești de Giurgiulești, va fi modernizat pe o porțiune de peste 40 de kilometri, în urma unei investiții de 57,1 milioane de euro finanțată de Banca Europeană pentru Investiții.

Tronsonul vizat începe la sensul giratoriu din orașul Cantemir (km 83+025) și se încheie la intrarea în municipiul Cahul (km 124+769), traversând localitățile Gotești, Chircani, Cucoara, Zîrnești și Roșu. Modernizarea va spori siguranța și confortul participanților la trafic, va facilita legătura cu punctul de frontieră Giurgiulești și cu coridoarele de transport europene.

Contractul de finanțare a fost semnat astăzi de Administrația Națională a Drumurilor cu firma executantă, în prezența viceprim-ministrului Vladimir Bolea. Lucrările vor dura doi ani și prevăd:

  • lărgirea și reconstrucția carosabilului;

  • amenajarea acceselor către terenuri agricole și intersecții minore;

  • instalarea trotuarelor și a iluminatului stradal în intravilan și intersecții;

  • construcția zidurilor de sprijin, a sistemelor de drenaj și consolidarea pantelor;

  • reabilitarea podurilor și a sistemelor de evacuare a apelor;

  • relocarea și modernizarea utilităților (linii electrice, comunicații, canalizare, apă și gaze).

Acest proiect face parte din planul de modernizare a infrastructurii rutiere naționale, cu scopul de a îmbunătăți mobilitatea și de a stimula dezvoltarea economică regională.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …