Pe 29 iulie 2025, satul Filipeni din raionul Leova a găzduit o vizită de lucru a Viceprim-ministrului și Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Oficialul s-a întâlnit cu cetățenii și autoritățile locale pentru a discuta despre proiectele deja realizate, cele în curs de desfășurare, dar și despre planurile de viitor pentru dezvoltarea durabilă a localității.

Evenimentul a avut loc în incinta Casei de Cultură din Filipeni și a reunit mai mulți reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, printre care:
-
Dumitru Baba, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat,
-
Nicolae Popa, președintele raionului Leova,
-
Tudor Camerzan, primarul satului Filipeni.

Programul vizitei a inclus deplasări pe teren la obiectivele de investiții din localitate:
Tronsoanele de drum local și căile de acces către instituțiile publice, modernizate prin Programul „Europa este aproape”;
Drumul de acces L547 către satul Filipeni;
Casa de Cultură, aflată în proces de eficientizare energetică și renovare capitală, prin Programul „Satul European”, ediția a II-a;
Gimnaziul din Filipeni, dotat recent cu echipamente IT, căști audio cu microfon și mobilier școlar modern, prin ediția I a aceluiași program.
În cadrul întâlnirii, Nicolae Popa, președintele raionului Leova, a reiterat sprijinul administrației raionale pentru toate proiectele ce aduc progres și valoare adăugată comunităților locale.
Vizita a reconfirmat importanța cooperării strânse între autoritățile centrale, raionale și locale, alături de implicarea cetățenilor, în realizarea unor transformări durabile și concrete în satele din Republica Moldova.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova