O echipă de tineri activi din mai multe localități ale Republicii Moldova, inclusiv din satul Cioara, raionul Hîncești, a obținut Locul II la Hackathonul civic „VOTech – Inovație pentru Participare”, desfășurat în perioada 18–20 iulie la Chișinău.

Evenimentul, organizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), a reunit zeci de tineri din întreaga țară, care au lucrat în echipe pentru a dezvolta soluții tehnologice menite să sporească implicarea civică și să îmbunătățească procesele electorale.
Proiectul premiat al echipei din care au făcut parte și tinerii din Cioara vizează creșterea transparenței în procesul electoral și a fost recompensat cu un premiu de 750 EUR, care va fi utilizat pentru implementarea soluției propuse.
„Suntem recunoscători organizatorilor și partenerilor pentru sprijinul acordat și încrederea în tinerii care vor să contribuie la o societate mai informată și mai dreaptă”, au declarat membrii echipei.
Pe parcursul celor trei zile de Hackathon, participanții au lucrat intens la teme precum:
-
Votul prin corespondență;
-
Accesul la informații electorale;
-
Tehnologii pentru combaterea dezinformării.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Votează Tinerii”, implementat de CNTM și susținut financiar de Fundația Est-Europeană, din resursele oferite de Suedia.
Tinerii participanți au demonstrat că implicarea civică și inovația merg mână în mână, iar soluțiile digitale pot juca un rol esențial în consolidarea democrației.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova