Un accident de circulație deosebit de grav a avut loc în nord-vestul Germaniei, în districtul Osnabrück, landul Saxonia Inferioară. O mașină în care se aflau trei copii și doi adulți a derapat și a fost proiectată direct în acoperișul unui hambar, după ce a străbătut o grădină și a rupt două garduri vii.

Tragedia s-a petrecut duminică, 20 iulie, iar martorii descriu scena ca fiind desprinsă din filme. În timpul accidentului, un copil de șapte ani care se juca pe o trambulină a fost lovit de autoturism. Băiatul a suferit răni extrem de grave, iar medicii spun că starea lui este critică.
În autoturism se aflau cinci persoane – trei copii cu vârste de 11, 12 și 13 ani și doi adulți. O femeie în vârstă de 43 de ani a fost grav rănită, în timp ce ceilalți pasageri au suferit răni mai ușoare. Peste 50 de pompieri, 12 ambulanțe și două elicoptere de salvare au intervenit la fața locului.
Operațiunea de recuperare a mașinii a durat până seara, fiind necesară intervenția Agenției Federale pentru Ajutor Tehnic și a unei macarale pentru a coborî autoturismul de pe acoperișul hambarului.
Poliția germană a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului. Primele date indică faptul că șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova