Irina Rîngaci, vicecampioană la Grand Prix-ul internațional din Budapesta

Sportiva din Republica Moldova, Irina Rîngaci, a obținut medalia de argint la turneul internațional de tip Ranking Series – Polyák Imre & Varga János Memorial – desfășurat la Budapesta, Ungaria. Competiția de prestigiu a reunit luptătoare de top din întreaga lume, iar rezultatul Irinei confirmă forma excelentă în care se află.

La categoria 65 kg, Rîngaci a trecut în fazele eliminatorii de Ekaterina Koșkina (Rusia), care s-a retras din cauza unei accidentări, și a obținut o victorie categorică în fața maghiarei Enikő Elekes, cu scorul 10:0.

Finala a adus-o față în față cu Grace Bullen din Norvegia, una dintre cele mai titrate luptătoare europene. Meciul, descris de organizatori ca „plin de intensitate și suspans”, s-a încheiat cu victoria norvegiencei, iar Irina Rîngaci a urcat pe treapta a doua a podiumului.

Performanța consolidă poziția Irinei în elita mondială a luptei feminine și vine în contextul pregătirii pentru competițiile majore din calendarul internațional. Lotul Moldovei continuă să obțină rezultate solide în turneele Ranking Series, care punctează în ierarhia globală și calificările pentru marile competiții.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …