Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreaga țară. Alerta intră în vigoare astăzi, 16 iulie, de la ora 14:00 și este valabilă până mâine dimineață, la ora 5:00.

Potrivit meteorologilor, în acest interval sunt prognozate descărcări electrice, ploi de scurtă durată, iar izolat – averse puternice cu acumulări de apă între 15 și 45 de litri pe metru pătrat. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină, iar vântul va sufla în rafale de până la 15-20 m/s.
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările cu mașinile personale și să opteze pentru transportul public. Totodată, șoferii sunt rugați să nu parcheze sub copaci sau pe marginea drumurilor, pentru a nu îngreuna intervenția echipelor de urgență.
Pentru ziua de astăzi, maximele termice vor atinge +33°C, iar noaptea temperaturile vor coborî până la +20°C.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova