Alexandru Adam, noul director al Administrației Naționale a Penitenciarelor

Ministerul Justiției a anunțat numirea lui Alexandru Adam în funcția de director al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în urma câștigării concursului organizat pentru ocuparea postului vacant cu statut special. Secretarul de stat Sorin Popescu l-a prezentat oficial noii conduceri ANP și instituțiilor subordonate.

Adam are o experiență profesională de peste 25 de ani în domeniul juridic, dintre care mai mult de 20 de ani în administrația penitenciară. De-a lungul carierei, acesta a deținut mai multe funcții de conducere în instituții publice și în sistemul de justiție.

În cadrul ceremoniei, Sorin Popescu și-a exprimat încrederea în capacitatea noului director de a implementa reforme substanțiale, menționând obiective precum combaterea fenomenelor negative din penitenciare, îmbunătățirea condițiilor de detenție și eradicarea subculturii criminale.

La rândul său, Alexandru Adam a declarat că va acționa pentru modernizarea sistemului penitenciar, promovarea integrității și profesionalismului în rândul funcționarilor, dar și pentru creșterea nivelului de salarizare și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Această numire vine după demisia fostului director al ANP, Anatolie Falcă, care a părăsit funcția în aprilie, la solicitarea premierului Dorin Recean, în contextul controverselor generate de Legea amnistiei.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …