După un val de reacții în mediul online cu privire la presupusa performanță sportivă a tânărului Victor Muntean, cunoscut pe rețelele sociale ca „Caras”, campioana europeană la lupte, Anastasia Nichita, a intervenit public pentru a clarifica situația și a trage un semnal de alarmă.

Sportiva a explicat într-un mesaj video că turneul de la Sankt Petersburg, unde Muntean a afirmat că ar fi câștigat 8 medalii de aur și două recorduri mondiale, nu are valoarea unei competiții oficiale recunoscute la nivel internațional. Potrivit Anastasiei, este vorba despre un turneu deschis, fără criterii stricte de selecție, unde au participat inclusiv sportivi amatori. În cazul lui Victor Muntean, ea susține că acesta a concurat de mai multe ori singur în categoria sa.
„Din start vă zic că nu am nimic cu acest băiat, dar mă deranjează faptul că el ori nu cunoaște, ori minte – de faptul că medaliile obținute sunt de la un campionat mondial. Nu este adevărat, deoarece turneul acesta nu poți să îl pui pe un cântar cu un campionat mondial”, a declarat Nichita.
Mai mult, campioana acuză o campanie de dezinformare orchestrată în jurul tânărului, despre care spune că are un caracter propagandistic și electoral. În opinia ei, promovarea exagerată a presupusei „victorii” a lui Muntean servește unor interese politice pro-ruse, care încearcă să se folosească de popularitatea acestuia în mediile online simpatizante.
„Toată această dezinformare s-a făcut din simplul motiv că urmează alegerile parlamentare și, evident, prorușii își doresc să își facă un nume. Și cumva, prin el, care are o audiență mare prorusă, au vrut să facă această dezinformare”, a adăugat Nichita.
Declarațiile ei au generat un val de reacții pe rețelele sociale, între susținătorii sportului de performanță și fanii influențerului Victor Muntean. Deocamdată, acesta nu a venit cu un răspuns oficial la acuzațiile lansate de campioana europeană.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova