Centrul de Sănătate Hîncești a organizat un eveniment dedicat Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului, marcând un moment de apreciere pentru cei care, zi de zi, veghează asupra sănătății comunității.

La ceremonie au participat oficialități locale, inclusiv președintele raionului Hîncești, Iurie Levinschi, vicepreședintele Aliona Grigoraș, consilierul raional Sergiu Olișevschi și secretara Consiliului Raional, Elena Moraru Toma. Aceștia au transmis mesaje de recunoștință, subliniind rolul esențial al medicilor și farmaciștilor în sistemul de sănătate.
Lilia Tănase, șefa IMSP Centrul de Sănătate Hîncești, a evidențiat în discursul său contribuția cadrelor medicale la binele comunității:
“Profesionalismul și dăruirea cadrelor medicale sunt pilonii pe care se sprijină sănătatea comunității. Vă mulțumim pentru implicarea necontenită și pentru grija pe care o oferiți fiecărui pacient!”
Evenimentul a fost marcat de o atmosferă festivă, completată de momente artistice oferite de interpreți locali. Organizatorii și-au reafirmat angajamentul de a susține și de a celebra munca neobosită a specialiștilor din domeniul sănătății.
Această zi de recunoaștere subliniază importanța solidarității și a respectului față de cei care, prin devotamentul lor, asigură sănătatea comunității.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova