Leova devine un model de dezvoltare locală cu sprijinul Uniunii Europene

Orașul Leova se afirmă drept un exemplu de succes în dezvoltarea locală, grație implementării unor proiecte importante realizate cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de primarul localității, Alexandru Bujorean, care a subliniat că investițiile europene au contribuit semnificativ la modernizarea serviciilor publice, infrastructurii și educației în oraș.

Printre proiectele implementate se numără lucrările de eficientizare energetică la Liceul Teoretic „Constantin Spătaru”, unde au fost investiți trei milioane de euro. Totodată, a fost construit un apeduct magistral Leova–Iargara, un proiect de peste 60 de milioane de lei, considerat cel mai mare din regiunea de sud la momentul implementării.

Un alt proiect de impact a fost instalarea unui sistem fotovoltaic pe clădirea Casei de Cultură, cu sprijinul Ambasadei Suediei, fapt ce a permis reducerea la zero a costurilor pentru energie electrică în acea instituție.

În cadrul programului „EU for Moldova”, Leova beneficiază și de asistență tehnică europeană pentru realizarea unui studiu de fezabilitate și a documentației tehnice pentru o viitoare platformă industrială multifuncțională. Potrivit edilului, acest proiect va încuraja dezvoltarea industriei locale, va genera locuri de muncă și va contribui la menținerea familiilor în țară, oferindu-le salarii comparabile cu cele europene.

„Odată cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, localitățile din țară vor avea acces la mai multe fonduri și programe de dezvoltare, ceea ce va aduce bunăstare, servicii publice de calitate și o viață mai aproape de standardele europene”, a declarat Alexandru Bujorean, citat de Moldova1.md.

Uniunea Europeană sprijină Moldova prin Planul de creștere economică în valoare totală de 1,9 miliarde de euro, dintre care 190 de milioane sunt destinate reformelor și proiectelor de dezvoltare. Printre priorități se numără reabilitarea infrastructurii, construcția de spitale regionale, modernizarea sistemelor de irigații, sprijin pentru antreprenori și stimulente pentru tinerii angajați, inclusiv un supliment salarial de 3.000 de lei.

Leova devine astfel un exemplu concret despre cum sprijinul european poate transforma comunitățile locale și îmbunătăți considerabil calitatea vieții cetățenilor.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …