O tragedie cutremurătoare a avut loc pe 2 iunie în Belgia, unde un băiețel de doar 11 ani, originar din satul Măgdăcești, și-a pierdut viața după ce a fost lovit mortal de o mașină de poliție implicată într-o urmărire. Trupul neînsuflețit al copilului a fost repatriat în Republica Moldova pentru a fi înmormântat în satul natal.

Potrivit apropiaților, băiatul era într-un parc alături de fratele vitreg și un prieten, când a observat o mașină de poliție fără semnale luminoase sau acustice. Speriat, copilul a fugit, a alunecat pe o zonă cu gazon și a fost accidentat mortal de vehiculul poliției.
Incidentul a avut loc în comuna Ganshoren. Mașina implicată aparținea Poliției Bruxelles-Vest și era angajată într-o urmărire pornită din Koekelberg. Circumstanțele exacte sunt investigate de Parchetul din Bruxelles, care a desemnat un expert pentru acest caz..
La locul tragediei, zeci de oameni au depus flori, lumânări și jucării. Printre cei prezenți s-au numărat și mama copilului, Cristina, dar și ambasadorul Republicii Moldova în Belgia, Viorel Cibotaru, care a venit însoțit de soție pentru a transmite un mesaj de susținere.
Copilul urma să împlinească 12 ani pe 27 iunie.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova