Realegerea în funcția de primar a lui Nicanor Ciochină, în localitatea Boldurești din raionul Nisporeni, a provocat revoltă în rândul cetățenilor, după ce acesta este acuzat că în anul 2023 ar fi accidentat mortal un băiat de 14 ani și a părăsit locul accidentului fără să acorde ajutor victimei. Dosarul său penal se află în derulare, dar, în ciuda gravității faptelor, el a reușit să candideze și să fie ales din nou.

În acest context, a fost lansată o petiție publică prin care se cere suspendarea imediată a acestuia din funcție și urgentarea procesului juridic. Peste 7.000 de persoane au semnat deja această inițiativă civică.
Semnatarii petiției cer autorităților și modificarea legislației, astfel încât persoanele implicate în dosare penale grave – precum omor, acte de corupție sau violență – să nu mai poată candida la funcții publice până când instanțele nu dau o decizie definitivă.
Totodată, se solicită ca statul să ofere asistență psihologică și juridică gratuită familiei copilului decedat, subliniind că această petiție nu este doar o reacție emoțională, ci un semnal de alarmă pentru întregul sistem – o chemare la dreptate, responsabilitate și bun-simț public.
Cazul a stârnit reacții puternice în rândul opiniei publice și ridică întrebări grave despre lacunele din legislație, etica în politică și siguranța copiilor în comunitățile locale.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova