Monday, 26 October , 2026

Stomatologii acordă consultații gratuite copiilor din raionul Hîncești

Echipele mobile de medici specialiști din Hîncești continuă să ofere populației (în mod special copiilor) consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

 

Astfel, în această săptămână, vor fi prestate servicii stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Hâncești și Cimișlia.

Mai exact copii vor putea fi consultați conform următorului orar:

  • 9 decembrie  – în satul Porumbrei, Cimișlia;
  • 9 și 10 decembrie – în satul Ivanovca, Hâncești;
  • 10-13 decembrie  – la Bozieni, Hâncești;
  • 11-13 decembrie  – la Onești, Hâncești.

”Am beneficiat de consultație gratuită pentru copilul meu de cinci ani. Am observat de ceva vreme că starea dinților nu este tocmai bună și după o consultație la centrul stomatologic din Hîncești ne-am programat la procedurile de curățare a cariei. Prima experiență a fost foarte plăcută, atitudinea medicilor a fost foarte bună. Sincer, credeam că copilului îi va fi frică, însă abia așteaptă să mai mergem” a declarat pentru Smile FM Moldova Alina Railean, o mămică din Hîncești.

De menționat că săptămâna trecută, peste 420 de copii au fost consultați de medicii stomatologi iar procedura este gratuită pentru toți copii.

Vezi si

VIDEO| Caz șocant la Anenii Noi: O elevă de clasa a VIII-a ar fi fost sugrumată cu o curea după ce ar fi refuzat o relație

Un videoclip apărut pe rețelele de socializare surprinde un presupus act de agresiune asupra unei …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *