Monday, 26 October , 2026

Solstițiu de vară 2024: Azi este cea mai lungă zi din an. Începe vara astronomică

A avut loc solstițiul de vară, eveniment care marchează începutul verii astronomice și cea mai lungă zi-lumină din an: durata zilei a fost de 15 ore și 32 de minute, iar a nopţii de 8 ore și 28 de minute.

La 20 iunie, ora 23:51, a avut loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27′ distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului, potrivit www.astro-urseanu.ro. Evenimentul astronomic marchează începutul verii astronomice, la această dată fiind cea mai lungă zi (parte a zilei luminată de Soare) şi cea mai scurtă noapte ale anului. În emisfera sudică, solstiţiul este plasat temporal în jurul datei de 21 decembrie, marcând începutul iernii. Denumirea de solstiţiu („Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”, potrivit sursei citate.

Vezi si

Premieră istorică în fotbalul din Republica Moldova: trei femei au arbitrat meciul Zimbru Chișinău – CSF Bălți

Fotbalul moldovenesc a bifat un moment istoric în weekend, după ce partida dintre Zimbru Chișinău …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *